SCANER CU TEHNOLOGIE DE TOP
Pentru aplicații ce necesită cel mai înalt grad de precizie vă punem la dispoziție sistemele ATOS CAPSULE, un etalon între echipamentele de scanare 3D disponibile pe piață. Destinat reperelor cu dimensiuni mici și medii, acesta furnizează date de înaltă precizie pentru o gamă variată de aplicații automate și manuale.
ATOS CAPSULE a fost dezvoltat pentru a fi utilizat în spații industriale , fără a compromite calitatea datelor obținute.
Proiectorul cu lumină albastră permite o măsurare precisă indiferent de condițiile de iluminare ambientală asigurând totodată o durată redusă de scanare.
Cu rezoluția de 8 sau 12 Megapixeli, ATOS CAPSULE furnizează imagini clare ce rezultă în detalii măsurate precis și repetabil.
ATOS CAPSULE este pregătit pentru aplicațiile robotizate și poate fi integrat în celulele ATOS ScanBox sau semiautomate cu GOM LIFT.
PRECIZIE PRIN INOVARE
Tehnologia senzorilor ATOS a fost dezvoltată și rafinată continuu de GOM de la lansarea sa, în 1996. Datorită tehnologiei avansate de măsurare, sistemele ATOS de la GOM s-au dovedit a fi sistemele de măsurare preferate în practic toate sectoarele industriale Pe lângă hardware-ul inovator, toate sistemele ATOS includ și software de înaltă performanță pentru toate sarcinile de scanare și inspecție.
CARACTERISTICI FUNCȚIONALE
Tehnologie Triple Scan
Produsele ATOS beneficiază de tehnologia proprietară GOM – Triple Scan.
Senzorul proiectează franje luminoase foarte precis pe suprafața obiectului măsurat. Acestea sunt înregistrate cu cei doi senzori optici CCD de înaltă rezoluție folosind principiul stereo-fotogrametriei. Deoarece prin calibrarea senzorului se determină precis poziția celor doi senzori optici cât și a proiectorului de franje luminoase, se poate calcula poziția punctelor 3D a suprafeței obiectului din trei direcții diferite. Rezultatul obținut, chiar și în cazul pieselor cu luciu metalic sau forme 3D foarte complexe ce includ canale adânci cu vizibilitate limitată este un fișier mesh fără regiuni lipsă sau puncte eronate.
Auto-monitorizare
Siguranța și calitatea datelor măsurate sunt elemente cheie ale sistemelor GOM. Pentru a asigura furnizarea datelor de înaltă calitate am implementat algoritmi de verificare în timp real.
Senzorul recunoaște modificările condițiilor ambientale în timpul funcționării și este capabil să compenseze pentru aceste modificări. Pentru a face acest lucru, software-ul senzorului monitorizează continuu starea calibrării, precizia transformării, modificarea temperaturii, mișcări ale reperului măsurat și alți parametri ce pot afecta calitatea datelor.
Astfel, furnizăm date de înaltă calitate și evident repetabilitate excepționala a rezultatelor, indiferent dacă măsurarea are loc în hala de producție sau în laboratorul de control dimensional.
Tehnologie Blue Light
Unitatea de proiecție a sistemului ATOS CAPSULE este bazată pe tehnologia cu lumină albastră (Blue Light Fringe Projection).
Deoarece senzorul funcționează cu lumină albastră ce are o lungime de unda de 400nm, lumina ambientală poate fi filtrată cu ușurință în timpul achiziției de imagini. Astfel,datele obținute au un nivel de zgomot minim și un contrast bogat chiar și pentru suprafețe cu luciu metalic sau multicolore. Măsurătorile sunt obținute rapid și fără erori reziduale.
Sursa de lumină este suficient de puternică pentru a oferi un contrast puternic și pentru a reduce timpul de expunere, dar în același timp suficient de durabilă pentru a asigura penste 10.000 de ore de funcționare.
Inovații Tehnologice
METROLOGIE ÎN SECȚIILE DE PRODUCȚIE
Combinația corectă de hardware și software permite integrarea în siguranță a metrologiei 3D în producție. Carcasa industrială este protejată împotriva prafului și a stropirii cu apă. Întregul sistem asigură transferul rapid și fără interferențe de date.
APLICAȚII
Versiuni ATOS Capsule
Senzorul compact ATOS Capsule este foarte versatil. Rezolvă sarcini complexe de măsurare și inspecție în mod de operare manuală, semiautomată sau complet automată pe ScanCobot GOM și în ScanBox ATOS 4105 și 5108.

Manual
Cu o greutate de numai 7 kg și designul său compact, ATOS Capsule este ușor și poate fi mutat cu ușurință. Acesta poate fi utilizat în camera de măsurare utilizând un stand de birou.

Semiautomat
În combinație cu un stand-ul GOM Lift ce permite reglarea automată pe înălțime și dispune de masă cu rotire și înclinare automată.

Automat
ATOS Capsule atinge eficiența maximă pe GOM ScanCobot și în ATOS ScanBox 4105. Configurația automată asigură o productivitate și fiabilitate ridicată în aplicațiile de măsurare și control dimensional în serie.
Configurație generală sistem ATOS Capsule
Pregătit în detaliu
Sistemul ATOS Capsule dispune de multiple variante de configurare.
Cele 2 variante de rezoluție (8 sau 12 MegaPixeli) în combinație cu cele 5 volume de măsură (MV40, MV70, MV120, MV200, MV320) permit măsurarea în detaliu a pieselor cu dimensiuni de sub 50mm până la 500mm.
ATOS Capsule poate fi folosit în modul complet manual, montat pe suportul de birou sau trepied, în mod semi-automat combinat cu ATOS Lift sau complet automatizat în interiorul celulelor ATOS ScanBox.
ATOS ScanBox BPS, inovația celor de la GOM, permite chiar schimbarea complet automată a pieselor măsurate, oferind un grad foarte mare de productivitate.
Training și suport tehnic
Training-ul este esențial și din această cauză oferim formarea personalului dvs. prin sesiuni de școlarizare multiple, în limba română, cu instructori autorizați GOM.
Beneficiați de asistența premium 24/24 pentru orice problemă software sau hardware.




















